Pentru revenirea la rânduiala strămoșească

                                      

După anul 89 în România au avut grijă "iliescioții", cot la cot, cu urmașii torționarilor dar și cu urmașii orchestratorilor din umbră ai “holocaustului roșu” să ducă țara în ispita de a insulta, calomnia și a-și urî eul românesc.

Nici nu a ieșit România dintr-o temniță, nici nu s-a eliberat bine dintr-un laborator, că iute s-au grăbit urmașii orchestratorilor să-I aplice neamului românesc porția de libertinaj și politic corect, sub masca spoită a “libertății” și “dem(on)ocrației”.   

Din acel moment țara s-a umplut de tot felul de urlători în deșertăciune, care au provocat și promovat, ispita celor trei mijloace de a face politică anti-românească.

Și atunci, întreb:

Care este diferența între cel care se lasă ispitit să insulte, să calomnieze ori să urască pe aproapele și acela împotriva căruia se îndreaptă acestea, dacă acesta din urmă este vinovat de ceva anume?

Dacă acela ce îmi este aproapele, greșește cu ceva sau este într-o eroare, nu cred că prin insultă, calomnie sau arătând ură față de el, îl îndrept pe calea cea bună.

Expunerea corupției, arătarea greșelilor ori descoperirea faptelor reprobabile, însoțită de injurii, calomnii și ură față de cei care le comit sunt la fel de grave ca faptele acestora.  

În acest fel s-a ajuns ca astăzi ispita să fie transformată treptat din cutumă într-o lege și consecința este că fiecare se găsește prins în această ispită.

Tragic este că mulți se lasă conștienți, și chiar le face plăcere să fie în ispită, duși de zgomotul și furia acestei stări, până la paroxismul urii față de aproapele. Mai tragic este că exprimarea acestei uri este larg promovată de mijloacele de informare în masă și astfel se ajunge la infestarea societalului românesc cu o serie de atitudini care distrug sufletește națiunea română.

În loc să avem o generație edificată sufletește pe valorile strămoșești, de ieri și până astăzi, s-a format o generație, ajutată cu generozitate de politicul corect, care a trecut de la stadiul de păcat, la aservirea prin împătimire, ispita ajungând să sufoce nu doar mintea ci și sufletul românesc.

Este o binecuvântare că românii, care au trecut prin “holocaustului roșu”, ne-au lăsat spre formare, mărturisirea, curajul și sfințenia, dar mai ales sursa întru frăție de cruce, care i-a ajutat să reziste în lagăre și închisori, să fie eliberați de ispita, care astăzi stă să ducă neamul românesc în prăpastie.

Prin aceste mărturii, ale “românilor absoluți”, fiecare dintre noi poate să culeagă rostul unei vieți mai ample, dar mai ales să dumirească faptul că poate fi ales oricând spre a restaura sufletul românesc, de a-l scoate din ispită și a-l aduce înapoi către rânduiala strămoșească.

Înainte de a lua ca model pe cei care apar prin mijloacele de informare în masă, ar fi frumos să privim către aceste îndreptare ale “românilor absoluți”, astfel am putea evita "fariseismul" "cărturarilor" dar și "cărturăria" "fariseilor" de astăzi.

Dacă “românii absoluți” nu au fost lăsați să vorbească la vremea vieții lor, înainte și după ce au fost trecuți din temniță în laborator, nici după anul 89 nu au fost lăsați să apară în mijlocul românilor, atunci ei ne-au lăsat descris sufletul românesc în mărturisirea lor, față către față, prin cărți.

Sunt destui "ipochimeni" (mulți în viclenia lor îi oprimă și astăzi pe Petre Țuțea, pe Părintele Iustin Pârvu sau pe Valeriu Gafencu) care cu vorbe înșelătoare aduc sminteală și tulburare în mijlocul românilor, însă cine are în suflet rostirea “românilor absoluți”, nu se lasă prins în seducția, "fariseismul" "cărturarilor" dar și de "cărturăria" "fariseilor" zilei de astăzi.

Limbajul duplicitar și înșelător al acestora din urmă îi trădează, iar perfidia cu care exultă de pe scena Amfiteatrelor, așteptând și adorând slava deșartă a lumii, le arată nevrednicia. Acest limbaj poate fi ușor descoperit, de către orice român, care a parcurs îndreptarele mărturisitorilor. 

Tocmai de aceea afirm că revenirea la rânduiala strămoșească, privind către trecutul mucenicesc, care face cinste neamului românesc, ne poate salva de un prezent, ademenit spre ispită sau sufocat de împătimirea cu ispită.

Înainte de o revoluție în masă sau spre evitarea acesteia, făcută pe fugă și cu sânguire, este necesară o revenire la cele drept măritoare, pe fundamentele lăsate neamului românesc, de către cei care au fost, sunt și vor rămâne mereu “românii absoluți”.