Scrisoare de la Maria catre Costache Oprisan - Floarea din asfalt

Hațegul este un oraș frumos dar fără librărie

Considerații cu privire la posibile cauze pentru dispariția librăriei la Hațeg. Voi pune doar poza cu fosta librărie fiindcă nu vreau să stric amintirea. Fotografia aparție lui Mihai Bursesc.    

Aproape toți hațeganii se mândresc cu frumuseațea Țării Hațegului dar și cu orașul Hațeg. Foarte bine că încă mai există această mândrie.

Un singur aspect nu reușesc să-l înțeleg. Este evidentă frumusețea acestui oraș și este atât de minunat întregul Țării Hațegului iar prin calea către Prislop, veșmântată cu pașii Sfântului din Ardeal, atât de binecuvântat.

Dacă România este ”Grădina Maicii Domnului”, Țara Hațegului este cu siguranță lumina cerească din privirea părintelui Arsenie Boca.

Și totuși de ce orașul în identitatea sa economică tradițională, identitatea sa culturală, identitatea sa sprituală, identitatea sa ecologică, a pierdut/ risipit în ultimii 25 de ani aproape tot?

Am scris despre câteva obiective, care au fost lăsate să dispară fără nici o remușcare și fără a se fi aflat nimic altceva decât că au fost niște oarecare ”vinovați fără vină” de ducerea la ruină și inexistență a acestor repere, pe care orașul Hațeg le oferea României, ca tradiție.

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2015/02/se-numea-cinema-dacia.html

http://catreinimasiminte.blogspot.ro/2015/01/de-8-ani-fara-parcul-din-centrul.html

http://catreinimasiminte.blogspot.ro/2015/02/dar-cu-zimbrul-din-parc-ce-ati-avut.html

Uneori gândesc la faptul cel mai cinic ori tragic și anume acela că în acești 25 de ani s-a urmărit doar dispariția unor obiective care defineau orașul Hațeg și ofereau regiunii perspective de dezvoltare.

Pe de altă parte după ce s-a săvârșit această acțiune împotriva hațeganilor, într-un timp record, consecința acesteia a fost exilul acelora care aveau un loc de muncă în domeniile tradiționale.

De ce afirm exil? Fiindcă după ce au ruinat și distrus ”vinovații fără vină” nu au oferit alternative ci doar s-au mulțumit să cârpească ici și colo câte ceva pentru a așeza vălul pe ochii celor rămași, tot mai puțini.  

În acest mod orașul Hațeg a ajuns să-și ridice o diasporă dar în același timp a avut parte de administrații care poate prin atitudinea lor au reușit să-i determine pe mulți hațegani să aleagă drumul altor orașe ale țării, care ofereau locuri de muncă pentru un trai decent.

Tinerii hațegani au mers, merg și vor merge la studii în țară și în străinătate pentru a se specializa în anumite domenii. De 25 de ani orașul Hațeg nu le oferă nici o oportunitate de a se întoarce și a-și valorifica experiența pentru ei dar mai ales pentru oraș.

De ce? În gândul meu stăruie un motiv, pe care nu aș vrea să-l cred, dar totuși îl mărturisesc. Am impresia că în acești 25 de ani s-a urmărit alungarea, exilul ori bejenia și astfel le-a fost refuzată întoarcerea tinerilor în oraș, tocmai pentru a-l menține într-o stare de letargie, resemnare și într-o tendință amorfă, prin ducerea în ispita a celor rămași, de a persista în aceste rele obișnuințe.

Tocmai de aceea am observat faptul că atunci când vrei să realizezi acel ”ceva” care să elibereze orașul din această stare, îți asumi riscul lipsei de implicare, nu găsești coeziune societală și mai ales te trezești cu o atitudine dură din partea acelor hațegani de la care nu te așteptai să o manifeste.  

Despre lipsa unei atitudini civice dar și despre nevoia unei astfel de manifestări am scris deja și nu are rost să mai dezvolt.

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2015/01/schimbarea-la-fata-orasului-hateg3.html

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2015/01/schimbare-la-fata-orasului-hateg-2.html

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2015/01/schimbare-la-fata-orasului-hateg-1.html

Din păcate mai sunt unii/ unele persoane /personaje, atinse de orgoliu și vanitate, care manifestă o dezamăgire față de oraș însă fără vreun sens dar și fără argumente normale, ci doar cu metafore jignitoare. Dacă este să facem referire la perspectiva unei gândiri pozitive, aceștia refuză din start orice implicare într-un proiect de revenire a orașului la nivelul economic și cultural de odinioară.

Sunt destui și acei indivizi care nu își asumă decât supraviețuirea, bazându-se pe atitudinea nedemocratică a unei administrații care de 25 de ani pare că și-a ”arogat” în primul rând statutul ”asistențial”, înainte de a genera locuri de muncă și prin acestea diminuarea șomajului, soldată cu punerea la dispoziția celor care vor doar ”asistențialul administrației” de locuri de muncă și evitarea unei cronicizări a contextului.

Dacă de 25 de ani administrația, în loc să lupte împotriva șomajului, prin atragerea de fonduri în scopul realizării de locuri de muncă, și-a asumat un număr deloc de neglijat al adepților ”administrației asistențiale” și al stipendierii ori recompensării acelor grupuri de oameni, care să fie o masă electorală lejer de orientat într-o parte sau cealaltă ori să influiențeze decisiv votul, atunci ne aflăm într-un context care face ca legitimitatea să fie problematică de ambele părți, atât a votantului cât și a celui votat.

Mai există și o categorie de intelectuali rămași în Hațeg, care și-a desăvârșit un mod decent de viață și au un acces la cultură discret, într-un turn de fildeș, dar care preferă să aleagă șoaptele în locul unei atitudni civice în societate.

Orașul Hațeg nu duce lipsă de o clasă de mijloc dar prin faptul că aceasta nu se remarcă într-un civism în cadrul societal pare doar că nu există. Atunci când intelectualitatea care este sursa clasei de mijloc nu se remarcă în îmbunătățirea stării de spirit a orașului se ivesc la orizont discrepanțele.

Într-o societate în care clasa de mijloc nu-și asumă rolul de mediere, amiabilitate și amabilitate între cei săraci și cei bogați, se remarcă doar opulența unora, pe care și-o afișează ostentativ, sfidând empatia și strivind smerenia ori bunul simț. Acest aspect este prezent în oraș atât de cronic încât Hațegul este sufocat de locuri în care se banalizează viața și se distruge orice semn al culturii, civismului și de ce nu al civilizației.   

În momentul în care alegi să distrugi brutal o librărie și în locul acesteia aduci un bar (de parcă nu ar fi prea plin Hațegul de asemenea false repere) atunci este clar că societatea în ansambul ei are mari probleme din toate punctele de vedere. Nu am cuvinte să caracterizez pe acei indivizi care au sfărâmat librăria, nu am cuvinte pentru aceștia fiindcă sunt sigur că nu le pasă și râd de tot ce înseamnă această reamintire.

Oricum cred că trebuie să știe acești indivizi că acolo unde se distruge un spațiu de carte și copilărie își face loc pierzania și odată cu aceasta moartea și nu orice moarte ci un putregai care ucide tot ce-i frumos în om și prunci.

O Țară a Hațegului fără librărie este doar o văruială de mormânt care ascunde lăuntric inumanul. 

Librăria din Hațeg a dispărut la fel de repede ca ”Zimbrul” din parc sau ca ”Cinematograful Dacia”. Atâta vreme cât orașul Hațeg nu a oferit decât rareori dovada unei implicări civice, explicația celor 25 de ani de distrugere care au vizat identitatea sa economică tradițională, identitatea sa culturală, identitatea sa sprituală, identitatea sa ecologică, poate fi o realitate tragică.

Această stare de letargie, resemnare și rămânere într-o tendință amorfă, survenită prin alegerea acesteia de către cei rămași, oferă o dezamăgire pentru cei din diaspora hațegană, care ar vrea să se implice pentru o ”schimbare la față a orașului Hațeg” dar se lovesc de refuzul implicării societății din Hațeg la o acțiune civică.

S-a imprimat în mintea hațeganilor faptul că orașul este mort, că în acest oraș nu se pot face proiecte pentru locuri de muncă, pentru cultură și pentru spiritualitate. În cei 25 de ani hațeganilor rămași le-a fost impus un anumit fel de supraviețuire ca o rocadă iar hațeganilor din diaspora le-a fost indusă ispita de a fi în așa măsură în dezamăgire încât să nu mai creadă că orașul se poate elibera de starea deja descrisă.

Există un clivaj între hațegani și acesta s-a format în acești ani de risipă și risipire. În zadar mediul înconjurător este frumos și atractiv, în zadar hațeganii au o mândrie lăudabilă fiindcă locuiesc pe aceste meleaguri binecuvântate dacă starea de spirit a oamenilor nu confirmă cu nimic calitățile mediului înconjurător al Țării Hațegului.

Cândva am scris două texte și unul a fost publicat chiar în ziarul Primăriei, celălalt este pe blog. Cu trimiterea către acestea închei: 

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2015/02/tu-ce-poti-face-pentru-hateg.html

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/09/cetatenii-de-onoare-ai-tarii-hategului.html

Tu ce poţi face pentru Haţeg?

text publicat în Jurnalul de Hațeg din aprilie 2013

Tu ce poţi face pentru Haţeg?

În cadrul familiei, cei şapte ani de acasă se deprind de la părinţi. Tatăl şi mama fiind cele dintâi modele de urmat, astfel după cum s-a rânduit de la Dumnezeu, să fie familia, „parte femeiască şi parte bărbătească”.

Cu trecerea timpului părinţii treptat transferă educaţia familială în spaţiul învăţării, prin medierea către şcoală. Foarte importantă în cadrul familiei este şi dimensiunea „dreptmăritoare” a surselor pe care părinţii fundamentează deprinderea celor şapte ani de acasă pentru pruncii lor.

În funcţie de modul în care părinţii îşi asumă abordarea zorilor, cam astfel vor răspunde şi pruncii de viaţa ce se aşterne înainte cu încercări, cu realizări materialnice dar şi cu daruri duhovniceşti. Normal este ca în cadrul oricărei familii - fiecare copil sau copilă - în timp să îşi asume de la cei mai în etate dorinţa de a se implica cu ceva anume în cadrul familial.

Ţelul de a face ceva pentru familie. Şi acesta este cel mai important efect al asumării celor şapte ani de acasă, din partea pruncilor, dar în acelaşi sens un succes al părinţilor în procesul iniţierii acestora în zorii vieţii familiale. Cam astfel este şi în cadrul societal. Fiecare înainte de a cere un folos material, trebuie să se implice cu ceva prin care să fie îndreptăţit la a avea acces la acel folos material. Criteriul implicării trebuie să fie acela al celor şapte ani de acasă.

Cu atât mai mult când aducem în discuţie contextul unui oraş. Administraţia oraşului are datoria de a căuta cele mai bune soluţii pentru ca oraşul întreg să prospere şi locuitorii să îşi poată face un rost în viaţă. Cetăţenii oraşului însă trebuie la rândul lor să vină cu propuneri legale, morale şi echitabile pentru a sprijini administraţia oraşului în găsirea oportunităţilor de dezvoltare.

Tocmai de aceea ca haţegani înainte de a solicita administraţiei locale vreun beneficiu este vital să ne întrebăm: „Noi ce putem face pentru Haţeg?”

Există o sumedenie de surse europene care finanţează nu doar ideile geniale ci şi potenţialul de aplicare al acestora. Dacă între cele două aspecte se găsesc punţi atunci transpunerea acestora în proiecte poate să aducă finanţare pentru o dezvoltare care să „iniţieze” locuri de muncă.

Am speranţa că a sosit vremea ca la Haţeg să gândim în primul rând la ce putem face pentru dezvoltarea oraşului, dar nu pe spaţii restrânse sau pe termen scurt, ci într-un cadru mai vast, care să vizeze un întreg societal, fără discriminare. Pentru haţeganii care încă nu au înţeles, trebuie să ştie că oraşul Haţeg, după schimbare şi-a deschis porţile, dar nu spre aceia care vin să „dobândească fără a dărui”, ci în primul rând către aceia care antreprenorial şi cu fidelitate haţegană au în mentalitatea lor cele două componente: o idee şi un potenţial de aplicare al acestora convergente unei finanţări europene.

Nu cred că este timp pentru lamentări, injurii, referendumuri sau triste invidii. Trebuie să gândim fiecare dintre noi cum putem face parte din acest parteneriat între administraţie şi haţegani, care să urmărească dezvoltarea oraşului.

Unde pot duce toate acestea? În primul rând la aducerea de locuri de muncă pentru haţegani. În al doilea rând în stabilizarea bugetului local. În al treilea rând în diminuarea opiniei generale că „la Haţeg nu se poate face nimic şi că de aceea trebuie să plecăm în alt oraş mai mare”.

Înainte de a cere ceva administraţiei „te întreabă şi socoate” dragă „cetăţene” haţegan „Tu ce poţi face pentru Haţeg?”, nu pentru tine, nu pentru administraţie, nu pentru familie, nu pentru prieteni ci pentru Haţeg!!!

Se numea ”Cinema Dacia”

Din păcate nu am găsit o fotografie de arhivă cu ”Cinematograful Dacia”. Dacă cineva din Hațeg are o asemenea fotografie și vrea să ajute prin aceasta la acest text de reamintire, cu dragă inimă îi mulțumesc. 

Se numea ”Cinema Dacia” dar numai până prin anul 2003, atunci când a fost închis.

Despre multe din simbolurile orașului Hațeg, astăzi vorbim doar la trecut și cu tristețe. Le mai putem vedea în poze, unele, iar altele doar ca ruine.

Doar nostalgia acestui trecut frumos al tradițiilor hațegane, mă determină să îmi aduc aminte de faptul că a fost o dată ”Cinema Dacia” și să scriu cu furie, despre încă un simbol cultural al Țării Hațegului, la care s-a renunțat mult prea ușor.

De ce cu furie?

Explicația ar fi simplă având în vedere contextul în care ”Cinema Dacia” și-a trăit ultimile clipe de existență. Cel din urmă film care a rulat a fost românesc și se numește ”Furia”.

A fost ca ”o premoniție” și în același timp a lăsat în urmă doar ”o furie” în șoaptă, prin lipsa de atitudine/ implicare civică, din partea intelectualității hațegane dar și neputință în abordarea și rezolvarea problemelor esențiale în comunitate, din partea factorilor de decizie de ieri, de astăzi și sper că nu și de mâine.

Am început întru reamintire să descriu momentul parcului distrus, apoi am trecut la ”Zimbrul” din celălalt ( și nu ”celălant”, așa cum strivesc unii - ”cu mai multă școală decât alții”- "de-ai locului", exprimarea în graiul românesc) parc, în acest moment se adaugă și ”Cinema Dacia”.

Ca atare constat că tragedia orașului Hațeg a cuprins și lovit mai ales în tradițiile locului.  

http://catreinimasiminte.blogspot.ro/2015/02/dar-cu-zimbrul-din-parc-ce-ati-avut.html

Cât să fi costat roata fără nici o legătură cu orașul Hațeg, care a fost adusă în locul ”Zimbrului” din parc?

http://catreinimasiminte.blogspot.ro/2015/01/de-8-ani-fara-parcul-din-centrul.html

Dacă industriile tradiționale hațegane au fost demolate (avem exemplul Abatorului) iar fierul probabil a fost valorificat ca în multe cazuri în țară de către afaceriștii de profil.

(http://activenews.ro/rafo-onesti-demontata-bucata-cu-bucata-si-vanduta-la-fier-vechi_1883864.html)

Nu cunosc situația/ destinația utilajelor rămase după ce s-a pus lacăt pe fosta Fabrică de Bere și la Fabrica de Conserve ori ICIL, dar ar fi foarte interesant dacă cineva ar face o informare cu privire la soarta lor.

Consider că putem să întocmim o ”carte neagră” a distrugerii industiilor de tradiție  din Hațeg și Țara Hațegului, la care am putea adăuga și un capitol despre parcul masacrat, despre ”Zimbrul” din parc aruncat într-o curbă la intrarea în oraș, despre ”Cinema Dacia”, despre Gara din Hațeg etc.

Este tragic faptul că nimeni nu s-a sesizat de 25 de ani cu privire la aceste aspecte care au reprezentat ceva în istoria orașului Hațeg.
Cam atât a mai rămas din Abatorul Hațeg:

Să trec însă la ”Cinema Dacia” despre care eu îmi amintesc cu drag și de care mi-e dor.

În vremea copilăriei mele mergeam la film singur sau cu prietenii de joacă, ori ”cu clasa”, așa cum obișnuiam să spunem.

La casa de bilete eram așteptați de către domnul Roșianu, cel care este o enciclopedie a filmului. Domnul Roșianu era ”omul cinematic” prin intermediul căruia uzina viselor putea să funcționeze.

Îmi amintesc sala plină la un film numit ”Colosul din Rodos”. Nu voi uita niciodată filmele cu Louis de Funes și multe alte filme pe care le-am văzut și de care m-am bucurat mult în vremea copilăriei și adolescenței.

Știți desigur că proiecția filmelor nu se putea realiza în vremea aceea decât un cu aparat special dar și pe un panou destinat acesteia.

La ceva vreme după ce s-a închis ”Cinema Dacia”, aparatul din fier a cam dispărut și numai cei care au urmat domnului Roșianu pot să știe unde s-a evaporat așa din senin dar în vremuri de mare ”orbire a piloților”.  

A rămas panoul dar și acela a fost aruncat uitării și ținut în condiții improprii, ca urmare a fost afectat. Probabil că dacă era din fier ”se evapora” și acesta precum s-a petrecut cu aparatul de proiecție.

Aparatul de proiecție putea să fie foarte bine păstrat ca piesă de muzeu și în același timp procurat un aparat performant pentru proiecțiile de film și totul ar fi putut fi transformat într-un spațiu de evenimente culturale și educaționale, unde să se îmbine filmul, cartea, dezbaterea, lectura etc.

Astăzi vorbim de ”Sala de Spectacole”, un nume fără legătură cu orașul Hațeg sau cu România, un nume comun și lipsit de orice înțelepțire. De la ”Cinema Dacia” s-a decăzut la ”Sala de Spectacole”.

Și pentru ca totul să fie acoperit de simbol politic, pereții au fost vopsiți în roșu intens și alb, noroc cu motivele de pe margini, că astfel se mai salvează aparențele.

Nu am înțeles niciodată la Hațeg de ce trebuie ca odată cu schimbarea partidului să se schimbe culoarea instituțiilor cheie din oraș. Este atât de ridicol să politizezi prin culoare un oraș de dragul partidului din care "traseistic"/ vremelnic faci parte ca primar.

Pot doar să afirm că îmi este dor și de parc, și de ”Zimbrul” din parc, chiar și de librăria din oraș, dar mai ales de ”Cinema Dacia”. Aș vrea foarte mult ca atunci când revin din Cluj la Hațeg să pot merge cu drag la un film.

Cred că mai există în Hațeg 300 de oameni care ar vrea să retrăiască amintirile unui cinematograf și care ar prefera să meargă la un film decât să aleagă barul, jocurile de noroc, discoteca sau cluburile, second-handurile care sufocă orașul și strivesc frumusețea Țării Hațegului. Sunt deja prea multe adunate într-un oraș atât de mic.

Închei după cum am început:

Se numea ”Cinema Dacia” dar numai până prin anul 2003, atunci când a fost închis.

Avem datoria să nu uităm că imaginea/ valoarea orașului Hațeg din punct de vedere economic, cultural și mai ales tradițional a însemnat ceva pentru România dar și pentru lumea întreagă.

Și dacă se îngăduie aș afirma că avem fiecare dintre noi îndatorirea să restaurăm imaginea/ valoarea orașului Hațeg, încercând după puteri să readucem înapoi ceea ce a fost frumos ori de perspectivă și să îmbunătățim sau să adaptăm la realitatea de astăzi.

Pentru mine Hațegul înseamnă ”Cinema Dacia”, Fabrica de Bere, Fabrica de Conserve, ICIL, Coop Hațegana (care datorită unor oameni minunați există dar trebuie susținută), Librăria (care a fost făcută praf și în locul ei nici nu vreau să aud ce s-a făcut, fiindcă nu are legătură cu mediul cultural), ”Zimbrul” din parc (care în mod normal ar trebui să fie readus la locul lui tradițional; încă se poate face un mic referendum în Hațeg pentru a rezolva acest aspect), parcul, înainte de a fi masacrat de buldozere și multe alte simboluri, care trebuiau păstrate, îmbunătățite și îngrijite.

”Sala Mare” roșu cu alb. Nu spun partidul fiindcă nu contează.Este bine că măcar scaunele sunt albastre și parchetul maro.

Fotografia cu Abatorul aparține lui Mihai Bursesc

”Schimbarea la față” a orașului Hațeg(3)

Se simte nevoia de un Hațeg Civic – Ce poate însemna un Hațeg Civic

Am ales să descriu pe scurt câteva argumente care nu se doresc decât trecerea în revistă a rațiunilor pentru a iniția discuții în acest sens. Nu am pretenția că sunt exhaustive sau că ar cuprinde totul. Sunt doar orientative și nădădjduiesc că oferă temei pentru implicare. 

ONG Hațegul Civic este în interesul orașului, tocmai de aceea implicarea este un drept dar și o îndatorire a fiecărui hațegan care poate concret să-și aducă un aport.  

Hațegul Civic se adresează hațeganilor care doresc într-un mod voluntar - pentru început - să contribuie, prin diverse acțiuni și activități, la ridicarea economică, civică, educațională, morală, spirituală și culturală a orașului Hațeg.

Hațegul Civic înseamnă în primul rând implicarea concretă a hațeganilor în viața comunității prin propunerea și punerea în aplicare de idei realiste și realizabile având ca bază programe și proiecte, pentru a contribui la o altfel de abordare și rezolvare a nevoilor pe care comunitatea le reclamă.

Hațegul Civic nu ține cont de religie, sex, concepții culturale sau etnie ci reprezintă o diversitate de oameni care s-au remarcat cu succes în mai multe domenii de activitate și care sunt dispuși să contribuie prin experiența lor la îndeplinirea unor obiective concrete și coerent expuse.

Hațegul Civic trebuie să fie apolitic și imparțial atunci când vine vorba despre dialogul cu autoritățile. Nu sunt încurajate disputele politice și nici cele ideologice. Interesul este numai pentru dezvoltarea armonioasă, în echitate și echilibrată a orașului.

Hațegul Civic trebuie să fie o chemare pentru hațeganii care din punct de vedere profesional și personal au atins un nivel de dezvoltare care poate fi un exemplu de evoluție pentru alți hațegani aflați la început de drum.

Hațegul Civic se adresează hațeganilor din țară și străinătate care doresc să își aducă un aport la practicile concertate prin care să se înregistreze o ridicare a nivelului de trai în orașul Hațeg.

Hațegul Civic trebuie să se axeze pe diversitate de idei, pe cât mai multe specializări, pe un mod de gândire deschis și analitic, pe puterea de persuasiune, pe acțiuni legale și morale. Membrii acestui ONG trebuie să se încadreze într-un profil profesional și moral ireproșabil.

Hațegul Civic își propune să fie un laborator de proiecte și programe prin care fiecare dintre cei implicați să se regăsească și să poată desfășura activități convergente cu domeniul în care este specializat.

Hațegul Civic activează atât în spațiul online cât și în spațiul public. În fapt Hațegul Civic este un mod de expunere și realizare concretă a valorilor. Proiectele și programele propuse trebuie să fie suficient de bune spre a fi în totală corespondență cu criteriile de eligibilitate stabilite de UE.

Hațegul Civic cheamă pe acei hațegani care pot pune la dispoziția orașului programe și proiecte ce au avut succes în alte părți ale țării sau în străinătate, adaptându-le la realitățile orașului.

Hațegul Civic trebuie să ofere un exemplu de responsabilitate, legalitate, echitate în ceea ce privește relațiile între oameni, demnitate și bun simț.

Hațegul Civic trebuie să constate deficiențele și problemele cu care se confruntă locuitorii Țării Hațegului și să caute soluții pentru rezolvarea acestora.

”Schimbare la față” a orașului Hațeg (2)

cea mai importantă dezbatere publică trebuie să fie îndreptată către locurile de muncă.

Iată că a trecut o vreme de când orașul Hațeg s-a lepădat (sper eu definitiv și irevocabil) de cele destul de rele (ex. demagogia ”omului care sfințește locul” și de tradiția liderului decorativ înconjurat de ineficiența care distruge lucrativul) și ”a ales” să ”le culeagă” numai ”pe cele bune” și ”cu speranță” ”să pornească” ”pe o cale” care să fie presărată cu ”realism”, ”cumințenie”, ”dreaptă credință”, ”bun șimț” și ”onestitate”. 

Sau poate că nu s-a lepădat, de aici vine posibilitatea ghilimelelor.

Cam multe ghilimele ar spune toată lumea. Este drept că sunt multe fiindcă este loc pentru ele. Dacă nu ar fi necesare acestea nu și-ar avea rostul.

De la această vreme trecută însă nu am văzut niciodată o dezbatere publică pe anumite teme fie acestea și cele culturale. Am propus și răspândit o schiță pentru o librărie. A fost un test eșuat. Orașul Hațeg nu este pregătit pentru așa ceva. Atâta vreme cât manelele și barurile sau jocurile de noroc sugurmă orașul nu cred că se pot ridica pretenții.

Acțiunile culturale  sunt eficiente însă într-un oraș în care oamenii își permit să investească într-un act de cultură. Nu poți avea pretenția la un Cinema, la o Librărie ori la organizarea de evenimente culturale într-un oraș unde șomajul și asistații sociali sunt o problemă.  

Consider că cea mai importantă dezbatere trebuie să fie îndreptată către locurile de muncă.

Toată lumea știe că sistematic au fost falimentate Fabrica de Bere, Fabrica de Conserve, Abatorul din Hațeg precum și alte domenii care aduceau locuri de muncă. Prin acestea se ofereau perspective și certitudni hațeganilor. În 25 de ani orașul a rămas fără obiective care puteau fi rentabilizate în timp dar în nici un caz distruse.

Cine sunt vinovații acestor falimente?

Faptul că ”vinovații sunt fără vină” în aceste cazuri de falimentare este îngrijorător pentru un oraș care tinde spre ceva.

Dacă tot au fost distruse se ridică următoarea întrebare: 

• De ce nu s-au făcut proiecte pentru accesarea fondurilor europene pentru locuri de muncă?
• Dacă s-au realizat astfel de proiecte de ce nu se reflectă acest aspect în oferta de locuri de muncă?
• De ce nu s-au găsit alternative pe termen mediu și lung pentru locuri de muncă? 
• De ce nu s-au găsit programe de reconversie profesională?

De cele mai multe ori am impresia că Hațegul suferă de exil la fel ca România întreagă, prin faptul că românii au fost obligați la bejenie în condițiile în care vreme de 25 de ani s-a distrus industria și nu numai. 

Este drept și lăudabil că orașul a scăpat de datorii după cum am putut afla pe diverse căi de comunicare. Dacă au existat aceste datorii și s-a reușit acoperirea lor, cursul firesc ar fi ca cei care le-au săvârșit să și răspundă. Ideal ar fi să se recupereze datoriile de la cei care le-au lăsat, afirm ideal pentru că este greu de crezut că se poate așa ceva. 

Ca atare au rămas în țară și în Hațeg doar pensionarii și acei oameni care au ales să fie alternativ angajați de cele câteva firme rămase în oraș. De felicitat este efortul acelor hațegani care au reușit să-și dezvolte afaceri și alte idei de afaceri dar nu este suficient pentru a acoperi forța de muncă din oraș. 

Nu mă refer la cei care și-au ridicat afacerile din relațiile preferențiale cu administrațiile în timp ci la cei care au pornit de la un simplu act sau fapt de comerț fără a fi ajutați preferențial de către autorități în timp.

Nu cred că pentru economia orașului este bine ca oamenii să fie rulați într-un sistem care uniformizează, ci este nevoie de diversitate de locuri de muncă și de mai multe opțiuni când vine vorba să te specializezi pe ceva anume. Nu cred că un oraș se poate dezvolta doar pe aportul corporațiilor, comerțului, construcțiilor ori băncilor. Este nevoie de mai mult pentru oameni și mai ales în raport cu o diversitate de specializări. 

Există un risc major ca orașul să rămână fără tineri tocmai din pricina faptului că acesta nu oferă diversitate când vine vorba de locuri de muncă. Pontențial uman există, potențial natural există, potențial turistic există. Voința de a valorifica trebuie încurajată, sprijinită și protejată. Tinerilor trebuie să le oferi argumente concrete ca loc de muncă, având coerență ca profit și diversitate pentru a-și putea valorifica pregătirea, tocmai pentru a alege să revină în ”Vatra Hațegană”

”Țara Hațegului” a dovedit din plin ca are resurse umane de mare valoare, dovada fiind faptul că mulți dintre cei care merg la studii realizează foarte multe proiecte și aplică foarte multe idei cu succes în alte orașe ale țării sau în străinătate. 

De ce nu ar fi cazul să fie chemați în Hațeg pentru a-și pune în aplicare expertiza?

Și totuși tinerii hațegani din oraș visează să scape dintr-un oraș carceral în multe privințe.  

„Politicul” dominat de patima puterii și înavuțirii a profitat de faptul că țara nu a avut decât în cazul fenomenului ”Piața Universității” atitudine și a reușit să distrugă aproape tot (încă mai avem păduri și aur) sub atenta supraveghere și pândă a corporațiilor, care dacă le este permis taie pădurile și exploatează aurul ori poluează orașele țării.

Un alt factor de risc pentru oraș îl constituie un electorat pavlovizat de un context economic și social politizat. Atunci când politicul se bazează pe criteriul votului celor asistați social, celor cu slăbiciuni umane sau pe influiența celor încuibați în sfera administrației publice prin formula ”nu ai pe cineva undeva” cu certitudine putem să vorbim de vicierea legitmării celor care acced astfel la putere. A nu putea diminua din administrație prezența celor care au susținere pe alte criterii decât competența profesională este cel mai tragic pentru un oraș care vrea să se dezvolte normal.

Răbdarea este o grea încercare pentru fiecare dintre noi hațeganii și aceasta mai ales după ani în care orașul a fost doar văruit pe dinafară iar lăuntric era vitregit de liniște, dezvoltare durabilă, armonie și echilibrul valorilor.

Tot răbdarea are și o limită fiindcă dacă se depășește stadiul de îndelungă răbdare și nu se văd rezultate decât în anumite obligații îndeplinite fiindcă sunt venite dinspre UE atunci deja apar neajunsuri.

Înțelegerea este o virtute edificată dintr-o voință care manifestă îndelungă răbdare, bună chivernisire a vieții și o privire realistă a contextului dat.

Ce se alege de înțelegere dacă aceasta nu este luată în seamă de către factorii decizionali ai orașului decât în perioade electorale?

Consider că în acest caz putem să ne întrebăm în primul rând pe noi înșine și în fața conștiinței noastre dacă:

Toată această zbatere pentru o ”schimbare la față” a orașului Hațeg mai este valabilă astăzi?

Am stat prea mult sub lespedea zădărniciei, minciunii, ridicolului și exilului, spre a mai putea spera în ”schimbarea la față” a orașului Hațeg?

Ce ar fi dacă într-o bună zi am renunța la ”iubirea” de ”eul” nostru cel de toate zilele, din dragoste pentru ”schimbarea la față” a orașului Hațeg?

Din punctul meu de vedere merită această zbatere, fiindcă destul am fost sub stăpânirea celor rele, iar dacă merită înseamnă că este mai valabilă ca oricând astăzi.

Să avem dar nădejdea că ”schimbarea la față” a orașului Hațeg, dacă la nivel administrativ public sau privat este prea lentă sau pândită poate de interese personale ori de grup, se poate face prin noi toți, într-un efort comunitar.

Fiecare dintre noi trebuie să-și asume ieșirea din ”carceralul vremurilor demagogiei”, să pledeze pentru o altfel de înțelegere și abordare a realităților, să acționeze în virtutea armoniei civice și să aleagă drept cale de protest echilibrul de idei, cel care trebuie să domine dezbaterile publice.  

Și dacă autoritățile publice sau private nu pot să ofere soluții atunci acestea pot să vină dintre hațegani. Fără a intra în conflict cu aceste autorități ci prin colaborări certe și împreună realizate pentru oraș. 

Dacă nu este deschidere pentru colaborare atunci se pot edifica alternative, care să realizeze programe și proiecte având ca fundament idei realiste pentru locuri de muncă. Și fără a intra în conflict cu autoritățile chiar dacă nu vor colabora. 

În ”Schimbare la față” a orașului Hațeg (3) voi prezenta o schiță a unui Hațeg Civic. 

”Schimbare la față” a orașului Hațeg (1)

povara ”iubirii” de ”eul” și adorația unui ”sine”care strivesc dragostea față de ”Vatra Hațegană”

Inițial am vrut să fac din titlu o întrebare. Apoi din diverse discuții cu hațegani de ambe sexe, am ajuns la gândul că în adevăr unii/unele nu mai au dragoste atât de multă/ sau chiar deloc pentru ”Vatra Hațegană”.

Această atitudine fiind uneori din pricini dintre cele mai ciudate, fără legătură cu orașul Hațeg. (unii/unele sunt ”interesați”/ ”interesate” fiindcă dă bine mai mult de zonele rurale decât de orașul Hațeg, deși locuiesc/ au locuit în oraș, iar acum vremelnic studențesc sau lucrează în alte orașe ale țării)

Din păcate pentru cei mai mulți ”hațegani” ”dragostea” față de ”Vatra Hațegană” este deviată de interesul personal. A-ți proteja ca hațegan interesul personal înainte de a avea în plan ridicarea economică, morală, culturală și spirituală a orașului este cel mai înalt act de trădare față de semenii tăi. Implicarea acestora se manifestă doar dacă interesul lor personal este gâdilat de vreun profit fie acesta cât de mic. Este cel mai mare rău pe care îl fac orașului cu acțiunile lor subjugate de egoism.

Mai este o categorie de hațegani care ajung în diverse stadii de dezvoltare personală și profesională în alte orașe ale țării sau în străinătate dar nu uită de unde au plecat și revin pe frumoasele plaiuri ale Țării Hațegului.

Dacă aceștia vor să își aducă un aport din experiența lor și nu primesc nici un sprijin, atunci să-i înțelegem de ce lasă ”Vatra Hațegului” pentru un exil vremelinic ori poate pentru o viață de om în alte granițe.

În acest caz reprezentanții administrației publice sau private dau dovadă de o ignoranță fără de înțeles și de un dezinteres fără o explicație rațională în condițiile în care nu-i contactează pe acești hațegani pentru a le propune colaborări care să fie utile orașului.

Cei mai ridicoli dintre ”hațegani” sunt cei care din pricina ”iubirii” de ”eul” și adorația unui ”prin sine însuși/ însăși”, uită de unde au plecat și disprețuiesc orașul, nu-i interesează de soarta acestuia și nu își exprimă nici un punct de vedere față de situația în care acesta se află. Dacă lor le merg afacerile ori viața le este împlinită nu mai contează în ce stadiu de dezvoltare/ subdezvoltare este ”Vatra Hațegană”.

În cazul exemplelor negative putem avea multe explicații pentru acest chip cioplit al vremurilor tragice pe care le trăim.   

Poate că cel mai persistent motiv este acela al ”iubirii” de ”eul” și adorația unui ”sine”, omul prins fiind în capcanele blazării ori vanității cu care îi este împresurată viața de zi cu zi.

Să începem prin a constata faptul că într-un fel, totul este în viață așa cum susțin unii, plin de egoism: nu putem ”iubi” decât ”eul nostru”.

Acel ”eu suprem” care dacă nu-și poate edifica un context politic sângerează cel mai mult. El este cel mai versatil/ schimbător/ adeseori neserios/ frivol și plin de toate cele care sunt prea omenești, dar mai ales nervos, scandalagiu și insultător. Pe unde merge provoacă numai zavistie, ceartă și urlete. 

Atunci când urlă acesta ceilalți nu se mai aud și sunt obligați să tacă, astfel ideile sunt suprimate iar guralivia triumfă.

Pare că acesta este rudă bună cu ”viermele neodihnit” și este cel mai mare admirator al vanității cezarilor și cărturarilor ori slugă bună a fariseilor, care îl susțin datorită averilor doar pe pământ adunate. 

Unii încă îl mai ”iubesc” atât de mult încât indiferent cât de fadă îi este imaginea, facem orice spre a-l proteja de ”alteritate”, fără însă a-l proteja de el însuși.

Mai este ”eul” cel de toate zilele, cel care  pare-se contează dincolo de orice înseamnă astăzi aproapele sau după caz departele.

Această ”iubire” de ”eul” cel de toate zilele disprețuiește, ignoră sau năpăstuiește dragostea de aproapele și dragostea aproapelui.

”Iubirea” de ”eul” cel de toate zilele se pare că dospește indiferența cinică a unora care se numesc ”hațegani” față de ”Vatra Hațegană”. Hrana acestei ”iubiri” se ascunde în decadența adusă de vanitate.

Înțelegem astfel că mereu există în fiecare dintre noi un egoism care bântuie viața și subjugă felul fiecăruia de a fi după cum își dorește într-un mod abuziv față de celălalt, dar totuși din păcate totul se săvârșește după dictarea ”iubirii” de ”eul”.

Și dacă această ”iubire” de ”eul” cel de toate zilele ajunge de ne ocupă oglindirea, atunci cu siguranță că nu mai contează nici ”Vatra Hațegană” și nici orașul Hațeg, în cele ce ne sunt preocupări constante față de viață și edificii pentru dezvoltarea ori perpetuarea a ceea ce numim cultura, civismul, civilizația și tradițiile locului. Acestea sunt atrofiate la rândul lor de atitudinea egoistă. 

Și dacă interesul pentru ”iubirea” de ”eul” primează dragostei pentru oraș sau acestea ajung să subsidiarizeze interesul orășenesc pentru satisfacții personale atunci este fostre trist, tragic și tiranic.

Anul 2014 a fost și atât (3)

Încerc la final de an 2014 și început de 2015 o retrospectivă pe scurt și fără pretenții exhaustive, a imaginii mele despre Hațeg, General Berthelot, Orașul prăfuit ghimpele din inima mea, Bretea Română, Cluj – Napoca, prieteni, oameni dragi din Vatră și alte evenimente din diverse locuri unde am fost și nu în ultimul rând despre mine.

Evenimente la Cluj -Napoca și în deplasare

Evenimentele la care am luat parte au fost destul de rare dar foarte importante. Le voi prezenta risipit și fără vreo dată fixă, acestea au fost în 2014 și atât.

Clubul Național-Țărănist PNȚCD a avut o primă înfățișare la Cluj. Am avut bucuria să revăd țărăniștii din vremea cea mai frumoasă a PNȚCD în Cluj, când încă mai exista respect pentru valorile înaintașilor și alianțele se desăvârșeau pe alte criterii decât cele de astăzi.

Acest club este singurul care își respectă fără condiționări aspectul național și nu este dispus la alianțe contra naturii.

Din păcate și astăzi există la unii oameni din Cluj tentația vanității, prin care mai vor să atragă către ei și confesiunea lor, prestigiul unui partid, pentru care factorul național înseamnă unitate indiferent de confesiune și educație.

M-am bucurat să văd că există optimism în regăsirea acelui PNȚCD lăsat ca moștenire României de către Seniorul Corneliu Coposu.

O singură sugestie aș avea și anume faptul că dacă la București nu se mai găsesc oameni care să fie vrednici de rânduiala lăsată de către Seniorul Corneliu Coposu, atunci din Transilvania totul trebuie să pornească de la reprezentanții familiei Boilă, Rațiu și alți național-țărăniști de seamă, urmași ai liderilor de odinioară sau care au stat în preajma Seniorului Corneliu Coposu.

Nu poți să readuci starea de spirit național- țărănistă decât dacă îndrumarea vine din partea unor lideri pentru care educația național-țărănistă se confundă cu modul de a fi.

În aceste cazuri nu mă refer la fostul președinte al țării, căriua nu-i dau numele, învins de securitate și nici la alții care s-au folosit de PNȚCD pentru a-și face un profit efemer și nu un țel în viață, aceștia fiind ”țărăniști” doar de ocazie.

O altă excepție este CENTRUL de REFLECȚIE POLITICĂ și STRATEGICĂ inițiat și susținut de domnul Sorin Platon, vorbesc despre un intelectual altfel, locul unde în adevăr vin oameni care gândesc dicolo de barierele impuse de vremurile falselor valori și de moravurile îndoielnice.

Vizita Principelui Nicolae al României în Cluj a fost de asemenea un prilej să cunosc alți oameni minunați, cei care luptă pentru restaurarea monarhiei. Momentele le-am descris pe blog. O singură sugestie aș avea către monarhiști și anume să fie mult mai apropiați de Clubul Național - Țărănist și mai puțin orientați de alte formațiuni politice care s-au compromis făcând alianță cu PSD ori cu sectele lui Traian Băsescu.

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/05/drumul-spre-casa-sau-despre.html

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/10/o-seara-minunata.html

1 decembrie 2014 la Cluj Napoca a venit cu frig și un mesaj, dacă nu revoltător al premierului oarecare, cel puțin penibil prin conținut. M-aș fi dorit un 1 decembrie în 2014 fără politicieni și reprezentanți ai autorităților locale care își etalează studiile cu ostentație. S-a văzut cât sunt de iubiți prin lipsa aplauzelor din partea românilor prezenți. Aș fi vrut să fie doar cei care ne apară în situații de necaz și atât. Despre mesajul din Catedrala Ortodoxă n-am ce să scriu. Din păcate prefer să privesc în trecut pentru a mă putea bucura de prezent. 

Felicitări reprezentanților Monarhiei pentru acțiunea onestă și demnă. Clubul Monarhiștilor este un important reper la Cluj Napoca pentru respect și admirație. 
Și totuși, parcă prea ades uităm de România întregită și de simbolurile unor inimi românești.

Un alt moment frumos la care am asistat a fost Colind Coral, susținut la BCU Cluj, de către Corala Regală Transilvană, condusă de oameni inimoși, domnii Dan Dumitrana și Flaviu Mogoșan. Nu pot să portretizez în cuvinte bucuria din inimă, ca atare vă îndrum către paginile de facebook ”Față către Față” și ”Am privit doar” să vedeți imagini. Cert este că în momentul concertului s-a așternut peste cei prezenți la eveniment smerenia și bucuria atât de necesară pentru toți.

Un alt moment a fost lansarea cărții ”U” Cluj așa cum o știu care rămâne în memoria Clujului mai mult decât o carte pe care o citești și apoi o așezi într-o bibliotecă. Este o mărturisire a argumentului ”U” realizată de către un jurnalist Alin Fornade, pe care dacă îl așez alături de Ioan Chirilă, ca om care descrie, nu exagerez cu nimic. Cartea este un îndrumar pentru tineri, o invitație la introspecție pentru cei aflați la mijloc de vârstă și o confirmare a reflecției pentru cei în vârstă.

Vreau să povestesc un episod petrecut în cadrul evenimentului. Lansarea cărții s-a produs la Cluj, în cadrul ”Festivalului de carte Transilvană”, într-o zi minunată din toate punctele de vedere. După prezentarea cărții a urmat sesiunea de autografe, unde a fost multă lume. Dacă evenimentul ar fi fost sâmbăta sau duminica, la o oră accesibilă, poate ar fi fost la mulți. Alături de noi erau și niște politicieni care își așteptau rândul pentru un eveniment colateral. Nimeni dintre cei care așteptau pentru un autograf de la jurnalistul Alin Fornade nu s-a arătat interesat de prezența politicienilor. Acesta este un semn de normalitate pentru Cluj și pentru România, anume contextul în care oamenii se îndreaptă către un simbol ”U” ignorând total prezența în mijlocul lor a politicienilor oarecare. Firește că acestora din urmă nu le intră în gând semnificația faptului petrecut, fiindcă nu-i așa orbirea din pricina politicului, transformă omul normalității și smereniei în individul ignoranței și vanității.

Alt eveniment care mi-a prilejuit un memento a fost Performance | Cluj, 21 decembrie 1989 - „Împușcați-i că nu-s oameni.

Cu atât mai mult cu cât nu am fost în anul 89 la Cluj să văd pe viu ce s-a petrecut. Impresionant prin organizare dar mai ales prin trăire.  Tot pe facebook am pus fotografii și imagini (Față către Față și Am privit doar).

O minune a fost la 1 decembrie când ne-am adunat o mână de oameni să facem o aducere în amintire a peceții numită DR. Mircea Luca pe stadionul lui ”U”. Este trist și rușinos faptul că autoritățile refuză numele gloriei unui stadion unde sportul este un mod de a fi și simbolurile sunt cinstite din 1919.

Un alt ecou unic a fost evenimentul ”Prin ochii noștri” unde fiecare dintre ”U”ști este prezent. Filmul este de fapt viața, exact așa cum fiecare dintre suporterii lui ”U” au trăit-o alături de echipă, împreună. În prezentare eu am înțeles ce ne unește: starea de spirit ”U”. Lăudabilă ideea lui Mihai Hossu.

http://www.numaiu.ro/noutati/daca-e-sambata-e-film

și în deplasare,

Foarte rar poți lega prietenii pe criteriul simbolului național în Cluj și aceasta s-a petrecut numai atunci când mă refer la ”U” Cluj. Chiar și în acest context mai sunt unii care te pot considera înapoiat ca ortodox dacă încerci să ai rânduială în viață sau dacă ești contra autonomiei Transilvaniei ori dacă nu recunoști ”superioritatea” ardelenească față de celelalte regiuni ale României, dar le trec cu vederea această slăbiciune a firii și judecății fără noimă ori naivă.

Să-mi amintesc despre ceva ce nu voi putea uita. Cele două deplasări la Brașov, alături de oameni faini prin atașamentul și camaraderia față de ”U”. Vor trece mulți ani și imaginile ori fotografiile îmi vor sta mărturie, pentru freamătul inimii. Numai cine merge în astfel de deplasări se poate bucura total de ce înseamnă unitate și camaraderie.