”U” și 1919 - „Despre datoria vieţii noastre”

”U” a fost, este şi rămâne expresia împlinirii celor mai frumoase deziderate naţionale ale ţărănimii, muncitorimii, studenţimii şi intelectualităţii române din Cluj şi din Transilvania, care în anul 1919 au pus pecetea eternă a biruinţei românisului în istoria României dar și a Transilvaniei ca pământ românesc; tocmai de aceea se și afirmă despre ”U” în imn că este ”mândria unor inimi românești”.

În acest rost nu încap nici relativsimele vremii dar nici ”politicul corect”, ci doar argumentul care pune această pecete, anume, aceea a unei înălțătoare biruințe, pe care nimeni şi nimic pământesc, nu o poate distruge, în veci, fiindcă de aceea se şi rosteşte „Noi, murim, „U”, niciodată!”

Din 1919 au trecut ani și odată cu ei multe generații de ”U”iști şi-au îndeplinit menirea, aceea de a iubi necondiţionat şi întru unitate rămânând în jurul simbolul „U”, anul 1919, cel dătător de biruinţă.

S-a scris și cartea de căpătâi ”Șepcile Roșii”, ivită dintr-o „maieutică”, precum un miracol al adevărului care dăinuie, între doi ”români absoluţi”, jurnalistul Ioan Chirilă şi Dr. Mircea Luca, unul cu influienţe naţionale basarabene, celălalt crescut în starea sufletească patriotică ardeleană. De aici şi ideea că „U„ este cea mai iubită echipă din România”.

S-au intonat din suflet de români minunate cântece din iubire unică, pornind de la dorinţa întregirii inimilor românești, de atâtea ori sfârtecate în vitrege vremi „de smintiţi şi de mişei” care luptă împotriva neamul românesc.

Şi dacă la Stadionul Dr. Mircea Luca galeria arată României, drumul spre biruinţă prin cinsitrea eminețelor studențești cu ”Slavă ție studenție” apoi în momentele de smerenie, camaraderie şi patriotism, galeria rosteşte înălţător ”Pe valea Someșului”, pentru ca la final de act răsunetul festinului să meargă către acel ”Gaudeamus Igitur” al Univerității din Cluj, acel „ceva” există fiindcă istoria lui ”U” s-a ridicat mereu deasupra tuturor spre a rămâne eternă.

Au fost şi vor mai fi probabil, prigoane îndreptate împotriva acestui  simbol ”U” al biruinței, dar și jertfe vor fi mereu, au fost destule încercări de vrăjmășie și zavistie împotriva ”U”iștilor, dezbinarea și ura fratelui către frate a fost și ea săvârșită de multe ori chiar în mijlocul ”U”iștilor.

Cu toate aceste neajunsuri, simbolul ”U” nu a îngăduit să se cumpere sufletele dar nici să se pângărească inimile care poartă şi duc mai departe din 1919 pecetea ”U”.

”U”iști cunosc faptul că prin aflarea întru acest simbol ”U” și prin pavăza anului 1919 au tăria de caracter  și puterea de a privi în ochii tiranilor şi detractorilor, fără vreo teamă și fără vreo încordare a îndoielii, spre biruință și către o temelie pentru eternitate, fiindcă locul simbolului ”U” este în inimă, iar rostul anului 1919 în istoria Transilvaniei ca pământ românesc este pentru bucuria împlinirii portretului Românei întregite.

Unitatea trebuie să vină din spiritul pe care l-a adus anul 1919 la Cluj. Nu sunt vorbe mari dar ar fi cazul să privim către rostul anului 1919 mai des și acolo să căutăm unitatea. Este vremea ca întreg Clujul, toată suflarea trasilvană, studenții veniţi din România întregită dar și cadrele didactice din Cluj să revină acolo unde în 1919 s-a inițiat ”mișcarea sportivă universitară din Cluj”!

Studenții să predea din vreme în vreme cheia lor, altor studenți nou veniți, iar cei care dintre studenți rămân la Cluj definitv să urce treptele și să se alăture clujenilor, de la care să deprindă ce reprezintă ideea ”Viața asta țin cu U” şi ce înseamnă „Totul pentru „U”, Totul pentru o idee”!

Consider esenţial ca voinţa noastră de unitate să arate faptul că fiecare dintre „U”işti este necesar să se regăsească în rostirea lui Vasile Pârvan, fiindcă de la îndeplinirea dezideratului anului 1919 s-a pus buna vestire pentru ceea ce s-a numit: 

„Datoria vieții noastre” – Lecție de deschidere a cursurilor de Istorie Antică și de istoria artelor, susținută de Vasile Pârvan la Universitatea din Cluj – cetită în ziua de 3 Noemvrie 1919, Ed. Eikon, Cluj, 2012, pp. 54 -55.

„Scopul suprem al luptei noastre e spiritualizarea vieței marelui organism social –politic, și cultural creator, care e națiunea. Mijloacele întrebuințate de noi sunt exclusiv de caracter social-cultural și pleacă din isvorul unic al idealismului național. Metoda noastră este aceea a cultivării și selecțiunii sufletelor superioare, prin punerea la probă a fiecărui individ, care ne este încredințat, cu piatra de încercare a Cultului Ideei. Cine rezistă și dă scântei e vrednic să intre în confraternitatea Universității naționale. Cine e un simplu pietroi brut e dat înapoi în grămadă, spre a servi ca pavaj de șosea pentru construirea drumului nou către sferele cele de sus. Oportunisme, tocmeli, reductibilități, nouă nu ne sunt permise. Noi suntem preoții aspri ai unei religii de purificare. Suntem profeții unui timp, cu mult prea îndepărtat pentru poftele grăbite ale hămesiților contemporani, dar nouă imediat accesibil prin largul orizont al vederii istorico-filosofice. Noi suntem condamnați să fim ireductibili, sau, să ne retragem din luptă. Căci asupra noastră apasă răspundearea întregei vieți a națiunei. Sănătatea sufletului ei ne e încredințată nouă. Iar noi suntem datori să luptăm penrru a-i păstra întru eternitate această imunitate față de decădere și moarte. Cum am putea o clipă să facem vre-o concesie Răului, când știm că puterile lui, chiar cu cea mai îndârjită luptă a noastră, tot uriașe rămân, avându-și isvorul în eterna inerție cosmică? Noi trebuie să fim oracolul, la care să alerge mulțimea în ceasurile de cumpănire a Destinului, spre a-i da lămurire asupra viitorului: căci numai noi gândim mai presus de meschinul timp și spațiu politic-social. Noi trebuie să fim spiritul critic prin care să se lumineze națiunea, când în mizeria luptei vieții și în haosul ciocnirilor pătimașe politice, ea vede răsturnată toată scara valorilor și ceea ce socotea sfânt îi este arătat de luptătorii gălăgioși și fără de conștiință ca murdar, iar ceea ce i se păruse josnic îi este înfățișat ca ideal. Noi trebuie să îi explicăm, că civilizația materială, singură, nu e nimic mai presus ca un grajd sistematic pentru vite bine hrănite sau țeselate, dar nici pe de parte nu e o orânduire în care să aibă un loc și sufletul, care în om, e idee.”