Anul 2014 a fost și atât (3)

Încerc la final de an 2014 și început de 2015 o retrospectivă pe scurt și fără pretenții exhaustive, a imaginii mele despre Hațeg, General Berthelot, Orașul prăfuit ghimpele din inima mea, Bretea Română, Cluj – Napoca, prieteni, oameni dragi din Vatră și alte evenimente din diverse locuri unde am fost și nu în ultimul rând despre mine.

Evenimente la Cluj -Napoca și în deplasare

Evenimentele la care am luat parte au fost destul de rare dar foarte importante. Le voi prezenta risipit și fără vreo dată fixă, acestea au fost în 2014 și atât.

Clubul Național-Țărănist PNȚCD a avut o primă înfățișare la Cluj. Am avut bucuria să revăd țărăniștii din vremea cea mai frumoasă a PNȚCD în Cluj, când încă mai exista respect pentru valorile înaintașilor și alianțele se desăvârșeau pe alte criterii decât cele de astăzi.

Acest club este singurul care își respectă fără condiționări aspectul național și nu este dispus la alianțe contra naturii.

Din păcate și astăzi există la unii oameni din Cluj tentația vanității, prin care mai vor să atragă către ei și confesiunea lor, prestigiul unui partid, pentru care factorul național înseamnă unitate indiferent de confesiune și educație.

M-am bucurat să văd că există optimism în regăsirea acelui PNȚCD lăsat ca moștenire României de către Seniorul Corneliu Coposu.

O singură sugestie aș avea și anume faptul că dacă la București nu se mai găsesc oameni care să fie vrednici de rânduiala lăsată de către Seniorul Corneliu Coposu, atunci din Transilvania totul trebuie să pornească de la reprezentanții familiei Boilă, Rațiu și alți național-țărăniști de seamă, urmași ai liderilor de odinioară sau care au stat în preajma Seniorului Corneliu Coposu.

Nu poți să readuci starea de spirit național- țărănistă decât dacă îndrumarea vine din partea unor lideri pentru care educația național-țărănistă se confundă cu modul de a fi.

În aceste cazuri nu mă refer la fostul președinte al țării, căriua nu-i dau numele, învins de securitate și nici la alții care s-au folosit de PNȚCD pentru a-și face un profit efemer și nu un țel în viață, aceștia fiind ”țărăniști” doar de ocazie.

O altă excepție este CENTRUL de REFLECȚIE POLITICĂ și STRATEGICĂ inițiat și susținut de domnul Sorin Platon, vorbesc despre un intelectual altfel, locul unde în adevăr vin oameni care gândesc dicolo de barierele impuse de vremurile falselor valori și de moravurile îndoielnice.

Vizita Principelui Nicolae al României în Cluj a fost de asemenea un prilej să cunosc alți oameni minunați, cei care luptă pentru restaurarea monarhiei. Momentele le-am descris pe blog. O singură sugestie aș avea către monarhiști și anume să fie mult mai apropiați de Clubul Național - Țărănist și mai puțin orientați de alte formațiuni politice care s-au compromis făcând alianță cu PSD ori cu sectele lui Traian Băsescu.

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/05/drumul-spre-casa-sau-despre.html

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/10/o-seara-minunata.html

1 decembrie 2014 la Cluj Napoca a venit cu frig și un mesaj, dacă nu revoltător al premierului oarecare, cel puțin penibil prin conținut. M-aș fi dorit un 1 decembrie în 2014 fără politicieni și reprezentanți ai autorităților locale care își etalează studiile cu ostentație. S-a văzut cât sunt de iubiți prin lipsa aplauzelor din partea românilor prezenți. Aș fi vrut să fie doar cei care ne apară în situații de necaz și atât. Despre mesajul din Catedrala Ortodoxă n-am ce să scriu. Din păcate prefer să privesc în trecut pentru a mă putea bucura de prezent. 

Felicitări reprezentanților Monarhiei pentru acțiunea onestă și demnă. Clubul Monarhiștilor este un important reper la Cluj Napoca pentru respect și admirație. 
Și totuși, parcă prea ades uităm de România întregită și de simbolurile unor inimi românești.

Un alt moment frumos la care am asistat a fost Colind Coral, susținut la BCU Cluj, de către Corala Regală Transilvană, condusă de oameni inimoși, domnii Dan Dumitrana și Flaviu Mogoșan. Nu pot să portretizez în cuvinte bucuria din inimă, ca atare vă îndrum către paginile de facebook ”Față către Față” și ”Am privit doar” să vedeți imagini. Cert este că în momentul concertului s-a așternut peste cei prezenți la eveniment smerenia și bucuria atât de necesară pentru toți.

Un alt moment a fost lansarea cărții ”U” Cluj așa cum o știu care rămâne în memoria Clujului mai mult decât o carte pe care o citești și apoi o așezi într-o bibliotecă. Este o mărturisire a argumentului ”U” realizată de către un jurnalist Alin Fornade, pe care dacă îl așez alături de Ioan Chirilă, ca om care descrie, nu exagerez cu nimic. Cartea este un îndrumar pentru tineri, o invitație la introspecție pentru cei aflați la mijloc de vârstă și o confirmare a reflecției pentru cei în vârstă.

Vreau să povestesc un episod petrecut în cadrul evenimentului. Lansarea cărții s-a produs la Cluj, în cadrul ”Festivalului de carte Transilvană”, într-o zi minunată din toate punctele de vedere. După prezentarea cărții a urmat sesiunea de autografe, unde a fost multă lume. Dacă evenimentul ar fi fost sâmbăta sau duminica, la o oră accesibilă, poate ar fi fost la mulți. Alături de noi erau și niște politicieni care își așteptau rândul pentru un eveniment colateral. Nimeni dintre cei care așteptau pentru un autograf de la jurnalistul Alin Fornade nu s-a arătat interesat de prezența politicienilor. Acesta este un semn de normalitate pentru Cluj și pentru România, anume contextul în care oamenii se îndreaptă către un simbol ”U” ignorând total prezența în mijlocul lor a politicienilor oarecare. Firește că acestora din urmă nu le intră în gând semnificația faptului petrecut, fiindcă nu-i așa orbirea din pricina politicului, transformă omul normalității și smereniei în individul ignoranței și vanității.

Alt eveniment care mi-a prilejuit un memento a fost Performance | Cluj, 21 decembrie 1989 - „Împușcați-i că nu-s oameni.

Cu atât mai mult cu cât nu am fost în anul 89 la Cluj să văd pe viu ce s-a petrecut. Impresionant prin organizare dar mai ales prin trăire.  Tot pe facebook am pus fotografii și imagini (Față către Față și Am privit doar).

O minune a fost la 1 decembrie când ne-am adunat o mână de oameni să facem o aducere în amintire a peceții numită DR. Mircea Luca pe stadionul lui ”U”. Este trist și rușinos faptul că autoritățile refuză numele gloriei unui stadion unde sportul este un mod de a fi și simbolurile sunt cinstite din 1919.

Un alt ecou unic a fost evenimentul ”Prin ochii noștri” unde fiecare dintre ”U”ști este prezent. Filmul este de fapt viața, exact așa cum fiecare dintre suporterii lui ”U” au trăit-o alături de echipă, împreună. În prezentare eu am înțeles ce ne unește: starea de spirit ”U”. Lăudabilă ideea lui Mihai Hossu.

http://www.numaiu.ro/noutati/daca-e-sambata-e-film

și în deplasare,

Foarte rar poți lega prietenii pe criteriul simbolului național în Cluj și aceasta s-a petrecut numai atunci când mă refer la ”U” Cluj. Chiar și în acest context mai sunt unii care te pot considera înapoiat ca ortodox dacă încerci să ai rânduială în viață sau dacă ești contra autonomiei Transilvaniei ori dacă nu recunoști ”superioritatea” ardelenească față de celelalte regiuni ale României, dar le trec cu vederea această slăbiciune a firii și judecății fără noimă ori naivă.

Să-mi amintesc despre ceva ce nu voi putea uita. Cele două deplasări la Brașov, alături de oameni faini prin atașamentul și camaraderia față de ”U”. Vor trece mulți ani și imaginile ori fotografiile îmi vor sta mărturie, pentru freamătul inimii. Numai cine merge în astfel de deplasări se poate bucura total de ce înseamnă unitate și camaraderie.

  

Anul 2014 a fost și atât (2)

Anul 2014 a fost și atât.

Încerc la final de an 2014 și început de 2015 o retrospectivă pe scurt și fără pretenții exhaustive, a imaginii mele despre Hațeg, General Berthelot, Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea, Bretea Română, Cluj – Napoca, prieteni, oameni dragi din Vatră și alte evenimente din diverse locuri unde am fost și nu în ultimul rând despre mine.

Anul 2014 a fost și atât. Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea. 

Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea

Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea, mi-a rămas destul de îndepărtat și închis, prin prisma anumitor domenii de interes larg. Este într-un fel aparte coșmarul, în care - deși cu mici ieșiri din context - am revenit mereu, având zadarnic nădejdea că statulul de ”vinitură” poate fi nu atât ”schimbat” cât ”încadrat” în diversitatea unui centru de intelectualitate.

Am crezut despre acest oraș încremenit în propriul praf, al unei Românii care și-a rătăcit inima, că este argumentul rămânerii în vrednicie, tocmai fiindcă nu trebuie deschise ușile pentru a scoate din spațiu mirosul de mitocan.

Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea, cel care doar se vrea atât de deschis și divers cât fiecare să își poată afla locul său, însă nu reușește decât să producă himere.

Vorbesc despre acel mediu socio-cultural dar și economico-antreprenorial unde prieteniile, conivențele ori colaborările nu sunt valabile decât dacă profitul - de orice natură ar fi acesta și indiferent de legalitatea lui - este scopul iar imperativa înregimentare totală până la depersonalizare ca slugărnicie - dacă se poate așa ceva - într-un grup sau altul este mijlocul, toate acestea dacă vrei să găsești un loc în care să nu te simți mereu ”vinitură” ori înapoiat. 

Încadrarea într-o parte sau în cealaltă însă este suficient de dificilă și aceasta există numai pentru a te descuraja. Se poartă regula de castă/ corporație și este de multe ori lăudată atitudinea de ascultare necondiționată față de lideri sau ierarhie. În alt sens piesa din mecanism nu trebuie să facă notă discordantă, nici să gândească prea mult sau nu atât de mult încât să ofere o replică diferită.

Dacă vrei să te trezești integrat în Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea, trebuie să te supui unui politic corect sau de corporație sau de castă, altfel nu ai nici o șansă de reușită în acest oraș al unei Românii aflate în căutarea inimii.

Până la integrare ești privit ”de sus”, dintr-un turn de fildeș al trufiei, fățărniciei și vanității, unde nu poți ajunge decât dacă ai o privire ageră și astfel să vezi care sunt imperativele. Aceasta imagine o găsesc mai ales în mediul intelectualității, care supraviețuiește în amorul de eul, prin premierea de sine.

Între unii intelectuali consacrați din Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea, poți avea intrare doar dacă eviți subiecte sensibile. Aduc în acest sens ca exemplu cel din zilele noastre cu domnul Octav Bjoza. Nu cumva să iei apărarea celor care susțin pe Valeriu Gafencu, Gavrilă Ogoranu, Virgil Maxim sau alții asemenea lor, că astfel nu ai nici o șansă la grupurile de gândire din Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea.

În aceste cazuri sunt bune doar șoaptele. Dacă îndrăznești să ridici tonul sigur se găsesc câțiva intelectuali ”de vază” care să-ți asigure plecarea sau oprirea de la accesul în discuțiile oficiale.

În anul 2014 m-a întristat până la lehamite situația în care mi-am exprimat o nedumerire cu privire la Roșia Montană. Am întrebat un individ de ce pe tricouri nu este prezent steagul României. Am fost ”luminat” printr-un răspuns tranșant, în care era formulată dorința de a nu-i supăra pe maghiari. Firește că nu sunt de acord cu acest răspuns și îl consider ca pe o tentație a discriminării, venită din partea minorității către majoritate. Roșia Montană este în România și privește interesele românești.

Cel mai descurajant moment care s-a petrecut în Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea, a fost atunci când am încercat să mă încadrez ca profesor, nimic altceva decât să-mi valorific ideile dobândite în facultate ori acumulate prin vremi. Am aflat că cele două masterate, de publicitate și francofon nu corespund cu ce vreau eu să predau și anume filosofie și că trebuie să mai fac un masterat în domeniul de specializare cerut prin rigoare legislativ-pedagogică.

Așa este în toată România, unii fug din învățământ iar cei care vor să își edifice vocația nu sunt primiți din pricina unor reguli aberante. Am renunțat deocamdată la dorința mea însă nu înainte de a descrie cum văd eu imaginea profesorului.

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/02/profesorul-ca-om-al-invataturii-sau.html

În întreaga României nu contează câte masterate, câți ani ai petrecut la studii superioare și nici dorința de a profesa. Criteriile ”nu ai pe cineva undeva” și ”numai noi suntem, peste tot”  funcționează deseori în țară iar argumentul de supunere pavloviană, ascultare necondiționată și mai ales de lingușire sau turnătorie ierarhică, reprezintă în cele mai multe cazuri cheia pentru a deschide uși cam peste tot. Deasupra acestora stă plagiatul, dacă ai plagiat atunci ai șanse mari să te realizezi. În cazul în care nu ai plagiat și ești onest șansele scad și numai dacă te încadrezi între cele două criterii ai trecere. 

Dacă te înregimentezi politic corect, cel puțin la stat, ai mari șanse să prinzi un job călduț și durabil, indiferent de cine iese la rocadă. De reținut faptul că ”nu ai pe cineva undeva” alături de ”numai noi suntem, peste tot” sunt două modalități ale politicului de a-și face simțită total prezența în România.

Ura aceasta de castă, corporație ori mediu intelectual a devenit lejer principala armă a multora împotriva altora și pe aceasta se fundamentează toate regulile în societatea ”perfectă” a Orașului prăfuit.

Sunt unii care vor ca praful din oraș să fie numai în oraș și să nu-l mai împartă cu praful altor orașe din România, mândria de a fi purtătorul prafului din orașul fără cusur fiind una dintre cele mai mari realizări.

Sunt alții care dacă nu te umilesc la locul de muncă nu își găsesc sadisfacția de a fi aceștia fiind de obicei cap de listă în avansări, de parcă cu cât ești mai rău cu subordonații cu atât ești mai bine văzut de superiorii tăi. Cei mai teribili însă sunt liderii care urzesc tot felul de scorneli și jigniri pe care le aplică celor care, în paranoia lor le sunt împotrivă, după care vorbesc cu ei de parcă nimic nu ar fi săvârșit împotriva lor.

Dovada fidelității, seriozității și onestității muncii față de firmă sau de o instituțe a statului unde lucrezi este suspectă și poate avea consecințe negative nebănuite pentru un om care vrea să răsplătească astfel firma pentru care lucrează. Dacă încerci să reproșezi unui superior în funcție faptul că umilește angajații, inclusiv pe tine, ori dacă spui altora despre acestea automat ești trecut pe lista neagră. Solidaritatea aproapelui în acestea cazuri este doar în șoaptă. 

Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea este țara mea, cea care nu-și găsește inima. Toți vrednicii care încearcă să aducă inima țării mele înapoi sunt luați în râs de către niște chipuri cioplite care o desconsideră și aruncă cu noroi în locul inimii. Și inima țării mele este românismul adumbrit de Sfintele Taine. Din pricina rătăcirii inimii, din cauza urletului haitei, care vrea o Românie fără inimă, uite cum astfel se ajunge să te simți o ”vinitură”, chiar în țara ta, de unde ești alungat în bejenie de către cei care o distrug și o disprețuiesc.  

Urmează Evenimente la Cluj -Napoca și în deplasare

Anul 2014 a fost și atât (1)

Anul 2014 a fost și atât.

Încerc la final de an 2014 și început de 2015 o retrospectivă pe scurt și fără pretenții exhaustive, a imaginii mele despre Hațeg, General Berthelot, Orașul prăfuit ghimpele din inima mea, Bretea Română, Cluj – Napoca, prieteni, oameni dragi din Vatră și alte evenimente din diverse locuri unde am fost și nu în ultimul rând despre mine.

Anul 2014 a fost și atât. Orașul prăfuit sau ghimpele din inima mea. Evenimente la Cluj -Napoca și în deplasare

Anul 2014 a fost și atât. La Hațeg și în împrejurimi

Familia, care înseamnă pentru mine întruchiparea dragostei, precum spațiul Bisericii este rostul întregirii vieții noastre prin Sfintele Taine, ca în fiecare an a rămas singura bucurie din toate punctele de vedere. Am ca spațiul vital și în acest an locul inimii mele Mănăstirea Colț.

Fr”U”m”U”sețea visului împlinit a venit din partea camarazilor mei ”U”iști, cărora le mulțumesc frumos! Tot mai puținii mei dragi prieteni sunt la locul deplinei stări de grație sufletească.

Din partea voastră primesc de fiecare dată iubire, iertare pentru greșeli și prețuire mai mult decât merit.

La regrete mari am destule însă zic doar atât: că nu am ajuns mai des în mijlocul familiei la General Berthelot, Cinciș, Bretea Română, Brașov, la Mănăstirea Prislop, la Mănăstirea Petru Vodă, conferința de la Hațeg a domnului Cristian Ciobanu (evenimentul cultural voluntar al anului în opinia mea), Teatrul Național Cluj și în Munții Retezat.

Oameni și indivizi care m-au dezamăgit

Patru, poate chiar cinci oameni, de la care nu mă așteptam să-mi fie exemple de relativizare, m-au dezamăgit foarte mult. Am întrerupt colaborarea din pricina lipsei de respect față de reguli elementare și din pricina disprețului manifestat față de propunerile de colaborare, fie ca evenimente (a căror costuri nu au fost nici pe departe prea mari pentru un oraș atât de mic, așa cum a fost un eveniment organizat anul acesta), fie ca idei ori schițe de proiecte.

Am observat foarte des apetența reprezentaților conducerii din Hațeg pentru proiecte și evenimente organizate în cerc restrâns.

Niște indivizi oarecare au reușit cu o răutate ieșită din tiparele normalității să mă insulte, să mă calomnieze ori să mă amenințe în privat, fără vreo justificare, cum foarte puțini au făcut-o vreodată. Aceasta ca rezultat al rugăminții mele de a fi lăsat în liniște și a nu mai fi hărțuit pe rețele de socializare. Au atras și pe alții din păcate în jocul lor murdar. Nu sunt singurul din Hațeg care a fost în situația aceasta, săvârșită de acești indivizi și apropiații lor.

Aceștia sunt din păcate toți din Țara Hațegului și nu merită să le trec numele în registrul negativ al anului 2014, nu merită decât să uit că i-am cunoscut cândva și atât. Pentru aceștia este anul 2014 și atât! Sper ca în anul 2015 să nu mai am incidente de acest fel și nici parte de astfel de oameni sau indivizi.

Prefer să stau departe de politică

La fel ca în 2013 și în 2014 am încercat pe cât posibil să mă țin departe de mizeria, zavistia, bârfa, zgomotul, demagogia și mai ales brutalitatea disputelor politice.

Mai rar ca în alți ani pierduți, în care mă iroseam aiurea și adesea în dispute fără rost, am avut opinii față de anumite contexte pe care le-am considerat cu adevărat importante.

M-am implicat în proiecte culturale, indirect și discret, tocmai pentru că am înțeles că este bine să faci ceva pentru oraș fără a te remarca tu în primul rând.

De ce am ocolit orașul Hațeg în 2014?

În 2014 am ocolit orașul Hațeg, după ce am realizat că este aglomerat din multe puncte de vedere și mai ales pentru că duhnește în multe a nesimțire, lentoare, vanitate și ridicol.

Termenul impropriu utilizat în ”politica” locală ”omul sfințește locul” s-a dovedit falimentar și sortit pierzaniei. Evident că spre binele orașului este faptul că putem rămâne cu nădejdea într-o ieșire totală din politică a celui care l-a utilizat dar și al apropiaților lui (unii găsiți cândva incompatibili).

Am înțeles faptul că termenul de ”schimbare” nu există în politică, astfel că nici orașul Hațeg nu se remarcă diferit, ci persistă de 25 de ani numai în această stare de ”încremenire a schimbării”.

Termenul de ”lucru bine făcut” lipsește cu desăvârșire atâta vreme cât relațiile sunt bazate doar pe argumentul direct sau indirect al afinităților reciproc avantajoase, criteriul fiind mereu al interesului personal.

Ce face un lider după ce preia administrația?

Orice lider nou al unei instituții de administrație, aflată la început de drum, înainte de a desfășura activități în interesul orașului, dacă nu evaluezi imparțial, în primul rând capacitatea de muncă și profesionalismul personalului, pe criteriul corectitudinii profesionale, concreteții dovezilor în privința fidelității față de interesul orășenesc și coerenței activităților de rezultat în raport de specificul pregătirii și nu iei măsuri în privința incompetenței constatate ca urmare a verificărilor, atunci nu poți discuta nici de ”schimbare” și nici de ”lucrul bine făcut”.

Regula degradantă ”nu ai pe cineva undeva”

Este trist faptul că se păstrează acea regulă degradantă a lui ”nu ai pe cineva undeva” în ceea ce privește locurile de muncă în firmele de stat. Această meteahnă este prezentă cronic la nivelul întregii țări în sectorul de stat, unde foarte rar se admit oameni fără a se ține cont de această regulă. A nu se confunda cu recomandarea pe criteriul profesionalismului, așa cum confundau unii pe vremuri instituția de ”lobby” cu șpaga.

Spațiul valorii, muncii tradiționale și păstrătoare de specific local, instituțiilor de cultură și civilizație în orașul Hațeg a fost de vreo 25 de ani treptat luat cu asalt, pe scurt spus, de adepții unei ”simbioze a promiscuității” numite ”păine și circ”. La fel ca la nivelul întregii țări asistăm la ”manelizarea” societății din Hațeg.

De ce prefer să fiu în trecere?

Prefer să fiu în trecere printr-un oraș în care un parc este ras cu buldozerele de pe suprafața, unde altă dată era vechiul Cinema, într-o clădire minunată la rândul ei distrusă, din centrul orașului Hațeg, pentru a lăsa loc mercantilismului sufocant atât ca trafic cât mai ales ca aglomerare de oameni, din care Zimbrul din alt parc este luat, vopsit aiurea și dus undeva la intrare în oraș, așezat într-un loc de cotitură, fără a putea fi altceva decât un reper fugar și fără vreun rost.

Un oraș cu mari probleme de șomaj, căriua i se distruge în timp Fabrica de Bere, Fabrica de Conserve și alte domenii, dar care are unele firme de construcții, interesante și cointeresate, mereu pe profit și oameni cu vile și mașini scumpe, care denotă opulență, un oraș care nu mai are Librărie, pentru că interesul este ca în locul acesteia să funcțoneze un bar, un oraș în care ”Cinematograful Dacia”dispare iar aparatul de proiecție pentru filme care făcea cândva ca ”Uzina de vise” să funcționeze, a sfârșit probabil la fier vechi (o altă afacere profitabilă pe timp de criză, când altele ruginesc), un oraș în care locurile de muncă sunt o raritate iar șomajul este o invitație la a pleca din România.

Prefer să fiu în trecere printr-un oraș în care deși există producție de îmbrăcăminte tradițională, autoritățile publice ori private nu realizează, decât rareori, o implicare în vederea colaborării pentru expunerea și vânzarea acestora, în care nu există un spațiu public prin care să promoveze ”Țara Hațegului” ca reper turistic (Sinagoga ar fi putut fi un astfel de spațiu, dar totul s-a limitat, ca acțiune, doar pentru repararea acoperișului) prin proiecte și a fi un laborator de analiză și punere în practică a ideilor sub forma de proiecte.  

Excepție fac Hotel Ferdinand, Adaconi – unde am avut bucuria să găsesc și cartea Principelui Nicolae al României ”Drumul spre casă”- și Outlet Hațeg. În aceste locuri puteți să găsiți elemente ale portului produse de Coop Hațegana.

Doar reprezentanții Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului prin diversitatea abordărilor și seriozitatea implicării în proiecte au reușit să compenseze lipsa de reacție din partea autorităților și a multor hațegani, realizând prin acțiuni de voluntariat ceea ce nu s-a realizat în 25 de ani de administrație. Principiul lor: voluntariatul! Cine afirmă că orașul Hațeg nu are oameni care pot activa profesionist să privească atent către tinerii voluntari. 

http://www.hateggeoparc.ro/

Trei întrebări legitime

De ce orașul Hațeg vreme de 25 de ani nu și-a păstrat reperele socio-economico-culturale de stat sau de ce nu au fost deloc susținute sau restaurate, prin inițiativele private aceste domenii cândva profitabile?

De ce în orașul Hațeg vreme de 25 de ani administrația nu realizează locuri de muncă sau susține ori atrage proiecte, pentru a valorifica pontențialul profesional și intelectual al tinerilor, care pleacă în marile centre universitare, dacă aceștia vor să revină în oraș și să contribuie la dezvoltarea durabilă a acestuia?

De ce într-un oraș care a atins un nivel de subzistență economică și șomaj alarmant, există atâta opulență și discrepanță între păturile societale sau de ce nu este încurajată dezvoltarea unei ”clase de mijloc”?

Tragicul din cadrul ”societății civile”

Am observat cum tragicul își face loc în ”societatea civilă” din Hațeg prin faptul că unii confundă ”justiția” cu ”judecata” lamentabilă și fără valoare, atâta vreme cât aceasta este lipsită de respect pentru prezumția de nevinovăție, ”libertatea de exprimare” cu insulta, calomnia ori amenințarea și ”pamfletul” cu vorbăria care nu își are rostul nici măcar la o întrunire de comuniști.

A se ține cont că în mediul de seceră și ciocan, pamfletul este imposibil de realizat, acesta este înlocuit cu aruncarea noroiului în adversarul politic.

Atâta vreme cât ”lupta politică” se desfășoară sub povara celor sus caracterizate aceasta își merită ghilimelele.

Cel mai frumos gând; sunt subiectiv și nu-mi pare rău

Un moment special în acest an a fost atunci când am descoperit că ”Hațegana” există. Mă refer la Coop Hațegana, unde am avut un minunat prilej de redescoperire al tradițiilor românești din ”Țara Hațegului”. Felicitări celor care duc mai departe valorile reale ale Țării Hațegului fără nici un sprijin din partea aturotiăților vreme de 25 de ani.

O afacere de succes, care poate fi trecută la argument este Rolux. De ce fac această afirmație? Pentru că implicarea în această afacere este o stare de spirit aparte. Dacă nu mă credeți căutați pagina de facebook și veți vedea că am dreptate. Dacă nici astfel nu vă convingeți, vă îndrum să-i cunoașteți pe oamenii care au realizat și adus în Hațeg această afacere.

Alt moment important este existența unei moderne săli de fitness, unde am avut bucuria de a merge și a mă bucura de sport. Trist este că unii oameni care vin la sală nu au reușit să depășească ”jocurile juneții” și dacă nu ești atent, te mai trezești cu adidașii prin locuri unde nici măcar nu aveai idee că i-ai fi putut așeza. În fine, aspectul ține de educație și de cei șapte ani de acasă dar și de comportamentul într-un loc în care scopul este sportul.

Felicitări pentru cei care au oferit, vremelnic din păcate, garanția ideii de continuitate, prin succes celor care au performat cu echipa de fotbal ”Retezatul Hațeg”. Nu știu în istoria fotbalului din Hațeg să se fi realizat un astfel de succes. Păcat că nu s-a oferit continutate tradiției fotbalistice din oraș. Oricum fotbalul din Hațeg se bazează pe tradiția reprezentată de ”Retezatul Hațeg.” A încerca să distrugi această tradiție și acest nume echivelează cu a nega una din valorile orașului sau a refuza tradiția.

Dacă tot am ajuns la contextul reprezentat de sport îmi pare rău că nu am putut asista decât o singură dată la un antrenament al sportivilor care practică handbal, la karate, volei, baschet, tenis sau judo (îmi amintesc cu drag și recunoștință de Sandu Frențoni, cel care mi-a îndrumat calea spre sport la Hațeg în anii tinereții) etc nu am fost deloc prezent. Este lăudabil că oameni inimoși compensează prin sportul de performanță, carențele din alte domenii. Poate că autoritățile se vor îndrepta mult mai mult către acești oameni vrednici și se vor gândi de asemenea la faptul că o Librărie este vitală pentru oraș. Exercițiul prin lectură este la fel de important ca sportul de performanță.

Un experiment interesant dar ignorat de către cei din Hațeg este MTB Hațeg. Vă las să căutați grupul pe facebook și astfel să descoperiți ce oameni minunați sunt în acest grup și ce fac ei din drag de sport și de Hațeg.

La capitotul oameni frumoși din Hațeg aș trece pe cei despre care am scris deja: Cetățenii de onoare ai Țării Hațegului. Citiți și încercați să înțelegeți de ce orașul Hațeg a fost ocolit de progres, prosperitate și potențial, aceasta până să apară acești oameni. Atâta vreme cât orbirea persistă, voluntariatul va fi privit la Hațeg ca o ciudățenie și va fi tratat cu lipsa de implicare. 
Ei sunt oamenii după care trebuie să se orienteze hațeganii, atunci când vor să facă ceva pentru orașul lor. Ei reprezintă viitorul acestui oraș și trebuie susținuți, încurajați și promovați în toate activitățile publice sau private din orașul Hațeg. 

http://stefanmihaimartinescu.blogspot.ro/2014/09/cetatenii-de-onoare-ai-tarii-hategului.html

Vă mai ofer un nume: Mihai Bursesc

Un link: http://www.tara.hategului.ro/

Sunt sigur că mai sunt și alte exemple, fiecare este dator să le expună și să contribuie la promovarea lor. 

Urmează

Anul 2014 a fost și atât. La Cluj -Napoca și în deplasare

Unitatea de după alegeri

Este vremea unității însă nu cea care vine din partea unor ”piloți orbi”. Discutăm despre o altfel de unitate decât cea pe care o clamează cu emfază, pentru a-și legitima eterna rocadă, dar fără prea multă empatie cu neamul românesc politicienii de ieri, de astăzi și din păcate de mâine.

Avem nevoie de o unitate care să izvorască dintre noi, din mijolcul nostru și înspre care să se îndrepte toți românii cu drag de neam și țară însă cu o rânduială reală în viața lor creștinească. Nu poți să realizezi unitatea națională fără a avea o astfel de viață, care să te îndrume spre a înțelege mesajul unor români, pentru care țara și neamul românesc sunt mai presus de orice alte meschine interese.

Vrednicia trebuie să existe de ambele părți fiindcă nu ai cum să te arăți vrednic de neam și țară atâta vreme cât aduci injurii, jigniri, amenințări, faci zavistie, faci viclenie și sminteală, instigi la ură față de aproapele tău. Vrednicia este o iluzie mai ales dacă ajungi să îți disprețuiești țara, credința strămoșească și neamul. Cine crede că prin această metodă diversă deja enumerată este vrednic de laudă dacă o aplică dușmanului, adversarului politic sau de idei, atunci cel în cauză este căzut în mare înșelare. Un astfel de individ nu este cu nimic mai prejos decât cel pe care -chiar vinovat fiind- îl supune unui astfel de tratament.

În cazul acesta nu îi excluzi nici pe unii dar nici pe alții dar încerci măcar să păstrezi un mod civilizat de dialog sau de relație. Dacă totuși nu se poate nici pe această cale este clar că o atitudine fermă și demnă de distanță este necesară dar fără a-l jigni.  

Dacă politicienii vremelnic și doar spre a-și face rocada ne solicită din când în când să ”fim uniți” împotriva răului mai mic sau după caz mai mare, ei o fac doar de dragul unor privilegii, care le demască patima după putere, de avuție și de dominație.

Este o ”unitate” numai pentru ei săvârșită pe dezbinarea noastră, astfel democrația ajunge să fie demonocrație, pentru că nu aduce altceva decât dispreț, ignoranță și ură a noastră unii față de ceilalți.

Și ce ”ne unește” dacă nu ura față de cel care nu este în afinitatea electivă?

Și ce ”ne unește” dacă nu răul mai mare sau răul mai mic, pe care îl impun vremelnicii practicanți ai rocadei la putere?

Refuz să cred că suntem incapabili de bine, de a solicita să alegem între ”un bine mai mic ori un bine mai mare”. Nu cred că din mijlocul nostru nu se pot arăta români care să ne poată oferi un răspuns pozitiv, demn și fără echivoc la solicitarea noastră.

Prea multă risipire există în cadrul societății civile creștine prin faptul că vocea ei este doar sporadică și numai când atacurile împotriva creștinilor sunt la limita suportabilității se arată ca mai apoi să își recapete locul în tăcere sau șoaptă.

Prea multă risipă de idei prin disputele între liderii de opinie din societatea civilă creștină atunci când trebuie să voteze sau nu un politician. Prea multă discreție din partea societății civile creștine atunci când există un context dat își poate exprima opinia și astfel apare prmisivitatea pentru tot felul de indivizi cameleonici în toate, dar mai ales vicleni și smintitori prin dublu limbaj ori încuibarea unui politic corect.

Nu este nevoie de schimbare ci de redescoperirea reperelor. Iată că ”românii absoluți” care cândva au dus lupta cea bună până la mucenicie se întorc către noi și așteaptă să le urmăm exemplul. Este nevoie de multă renunțare și empatie dar în același timp și de regăsirea acelui dialog care mereu la grele vremuri a ajutat neamul românesc să nu piară ci să se arate biruitor înaintea celor mai perfide chipuri ale rătăcirii.  

Cât despre vot iacă acum vom vota și de data asta pentru că și anul acesta din cauză că dintre noi nu s-a ridicat încă nimeni care cheme țara spre bine și să urmeze sfatul părintelui Iustin Pârvu la unitate. 

După ce vom vota este bine să se adune cei mai de seamă reprezentanți ai societății civile creștine și care se simt în stare să cheme neamul românesc la unitate.

Cred că a sosit vremea ca după 25 de ani de risipire și risipă să se pună un bun început. Așa că fiecare să își vadă de alegerea lui și să gândească apoi serios la ce vom face în unitate pentru neam și țară după alegerile acestea.  

Intelectualii societății civile creștine trebuie să înțeleagă faptul că au o mare responsabilitate atât față de înaintașii lor cât și față de poporul credincios și să cheme la unitate toți românii pentru bine și doar astfel vom scăpa de vremea celor două rele.  

Cred că dacă din mijlocul nostru se ridică români care nu au avut nici o legătură directă, indirectă, explicită sau implicită cu actuala clasă politică vom putea să nădăjduim la regăsirea inimii acestui neam românesc mereu greu încercat de vremi ostile.

Peluza – ultimul batalion, pentru eliberarea de comunism

De ce merg în peluză? De ce ultimul batalion? De ce pentru eliberarea de comunism?

Merg în peluză să cânt alături de camarazii mei pentru simbolul ”U”. Este o luptă dreaptă sau un strigăt de luptă îndreptat împotriva a tot răul care ne împresoară clipă de clipă. 

Este o ieșire din mijlocul unei lumi fără valori și simboluri, spre a le arăta ignoranților acesteia, necesitatea redescoperirii acelei omenii din ființa națională care ne unește. Împreună suntem un batalion, ultima apărare împotriva minciunii, imposturii și fărădelegii. 

O ”U”nitate care devine din anul 1919 și rămâne-va, trăsătura definitorie a eliberării de comunism în orice ”cameleonism” ar fi acesta încuibat țării. Un batalion care, indiferent de context, merge spre marea biruință românească asupra răului aruncat ca o plagă în inima neamului românesc de către adepții ”holocaustului roșu”.

Cei din afară sau spectatorii de ocazie nu pot să înțeleagă min”U”nea, cei de la catedră, care nu cunosc ”starea de excepție”, nu pot să își asume adevăr”U”l, cei din societatea civilă nu pot să rostească și să descrie glasul neam”U”lui românesc, cei îmbuibați de privilegii nu au cum să privească pentru că orbirea lor este cronică, cei politic corect și activiștii efemeridelor nu vor încerca măcar să ridice capul spre simbolul ”U” fiindcă lanțul dominației, lanțul patimei de putere și lanțul de demagogie le-a închis inima și nu mai reușesc să vadă adevărul.

La un moment dat părintele Iustin Pârvu mărturisea dinspre rezistența din temnițele ”holocaustului roșu”, despre torționarii că erau nedumeriți de tăria inimii și forța minții Sfinților din Închisori.

Reperul pentru neam și țară, educația pentru unica jertfă, aceea în a da ”totul pentru o idee” și credința de nestrămutat într-o Românie drept măritoare, întregită și numai a românilor. Acestea trei ne fac să fim biruitori iar deasupra acestora este iubirea pentru neamul românesc, pentru că ”U” este parte din glasul patrioților care ridică țara și care face inimile să tresalte în asalt.

Dacă societatea civilă tace, dacă de la catedre nici măcar nu se mai șoptește, dacă de la ”înalțimile” rectoratului ori decanatelor nu mai există – ”datoria vieții noastre” – pentru ”U” ca ”simbol al unor inimi românești”, atunci consider că Peluza ”Șepcile Roșii” este ultimul batalion rămas pentru eliberarea de comunism.

Iată un mesaj decisiv și mereu valabil, din partea peluzei, pentru o țară obligată la alegerea răului în cele mai perfide forme ale sale de către niște indivizi care se legitimează pe corupție, fals patriotism, minciună:

”02.11.2014 NOI VREM O ROMÂNIE MARE, LIBERĂ ȘI CURATĂ DIN MÂNA POLITICIENILOR FALȘI PATRIOȚI, SCĂPATĂ!”

Suporterii descriu ceea ce nu au curajul să afirme cei din societatea civilă! Peluza este singura zonă eliberată de comunism și de cele două rele mereu puse obligatoriu înaintea neamului românesc să le aleagă!

Un alt mesaj pilduitor vine tot din partea peluzei dar de data aceasta pentru niște ignoranți care visează la dictate fără minte date și în aceeași măsură pentru cei care nu vor să își amintească de jertfa eroilor neamului românesc 

(cei care astăzi tac din interes personal, cei care mâine abia dacă mai șoptesc și astfel marchează, spre rușinea lor, inexistența ”datoriei vieții noastre”):

”25.10.1944 PE VECI SE ȘTIE CĂ V-AM LĂSAT O BALTĂ ÎNTR-O CÂMPIE!”

În Peluză, toba bate și anunță, vocile ”U”ltras sunt ”U”nite și așa va fi mereu, fără osteneală simbolul ”U” merge mai departe prin min”U”nea care netezește biruința.

Dacă societatea civilă și intelectualii de la catedră nu au curajul să afirme adevărul, iată că suporterii de la ”U” Cluj dovedesc că vrednicia există!

Din respect pentru Unica Peluză din Cluj Napoca, orașul apărat de Avram Iancu și străjuit de Lucian Blaga și Mihai Eminescu, are datoria vieții lui: să fie prezent la stadionul Dr. Mircea Luca!

O seară min”U”nată

Sub patronajul Alteței Sale Regale, Principele Nicolae al României, Clujul a fost gazdă pentru artiștii lirici, care au cântat îndemnând la sprijinirea proiectului ”Cărțile copilăriei în fiecare casă.”  

Acest demers aparține ”Asociației Curtea Veche” și se adresează României cu un scop bine determinat, acela de a aduce ”cărțile copilăriei” în toate casele din România dar și de a îndruma către citit și a stârni interesul copiilor pentru cărți. Este vorba despre cărți pentru copiii care nu le pot achiziționa din motive de natură economico-socială. 

Pentru informații suplimentare despre acest fr”U”mos proiect puteți accesa acest link:

http://www.curteaveche.ro/cartilecopilariei/

Au urcat pe scenă și ne-au dăruit o seară min”U”nată artiștii lirici: soprana Alexandra Coman, baritonul Ștefan Ignat, tenorul Liviu Indricău, împreună cu Orchestra Operei Naționale Române din Cluj –Napoca, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.

Contributori pentru darul ”U”iștilor către Alteța Sa Reagală, Principele Nicolae al României au fost cei animați din dragoste pentru ”U”, din respect față de tradiția Regală în România și mai ales pentru ”cărțile copilăriei în fiecare casă”:

Mișan Călin, Romulus Lazăr, Rusu Mircea Lucian, Bogdan Blaga, Pilu Bănoi, Cătălin Andrei, Folea Mihai, Octavian Tulbu, Martinescu Ștefan.  

Ne vom aminti mere”U” cu drag de acest eveniment și de seara min”U”nată din 16 octombrie 2014!