Un fapt al regăsirilor

Eram într-o vreme a vieții mele la Mănăstirea Colț, undeva aproape de Hațeg în Județul Hunedoara. Loc minunat așezat la o cale către munții Retezat.  

Stând la Sfânta Liturghie și dând ascultare către înțelegere și hrănire sufletească nu am privit la nimic și nimeni în jurul meu. Este locul în care pentru mine la Sfânta Liturghie toate grijile lumești sunt date uitării, rămâne înaintea mea doar rugăciunea și bucuria inimii.  

La ieșirea din Biserică am fost cules dintre enoriași de un părinte în vârstă, mic de statură și cu privire de copil. Țin minte că m-a sărutat în chipul Sfintei Cruci și m-a întrebat dacă mă simt mai bine.

Mi-a rămas în minte gestul și mă urmărește din an în an, în cele mai grele clipe, printre spinii vremurilor, acest fapt al regăsirilor. Și de câte ori năvala zomotului împătimirilor dar și avalanșa furiei revoltelor mă izbesc, în inima mea se ivește imaginea aceasta.

Se spune că dorul de acasă și dorința după hrana iubirii din mijlocul familiei sunt cele mai greu de suportat.

Iubirea pentru familia tradițională și din cadrul familiei tradiționale dar și dragostea de Hristos prin Sfânta Liturgie este ceea ce mai ține în rânduială lumea asta.

Într-un fel așa este în cele ce privesc familia așa cum a fost rânduită de Dumnezeu însă există în inimă un dor după cele care duhovnicește te împlinesc nu ca om ci în alt rost, pentru ințelepțire și dragoste și-ți dăruiesc acele lacrimi pe care ochii le așează obrajilor fără înțeles omenesc, lacrimi al căror izvor este inima, care își caută și regăsește rugăciunea.

Acele gesturi să le prețuim, cele pe care la prima vedere nu le înțelegem ca oameni în dimensiunea lor la momentul când vin în viață, dar care rămân ca stăvilar în cele mai grele momente ale vârstelor și te ajută să ridici privirea către Icoană să te ștergi de noroi să mulțumești Lui Hristos și să mergi mai departe.

Ani mulți au trecut de atunci.

Și dacă atunci s-a petrecut însemană că și acum mi-e dor. Și dacă de atunci totul a rămas înseamnă că dorința mea este să revin la Mănăstire și să am bucuria de a fi din nou cules dintre oameni pentru sărutul întru Sfânta Cruce, cu toate că nu-s demn de acest dar.