Voi încerca să nu mai putrezesc în viață fiind. Fără noimă gândul se lasă
sedus de-o clipă a dulceții, pentru vremea cea dintâi a celor mai amare
lacrimi, strivind ochilor lumina zilei și apăsând pleoapelor coșmarul din
nopțile deprinse în tumult de nori.
Şi nu mă voi teme să-mi cunosc dar să şi înfrunt toate cele ale răului care
pândesc inimii, căderea. Nici nu voi încerca să ocolesc singurătatea, atunci
când cel mai fad chip al nopţii are să-mi fie întindere de oase albite şi
predestinate risipei fără vreun răstimp.
Cel mai frumos om este aproapele tău însă cel mai prilejuitor îţi este
departele, cel din urmele căruia peste pământul reavăn se zidesc trecerile şi
dispar graniţele. Omul inimii, pentru care luciditatea este un mod de ironie
tăioasă iar râsul său sarcastic îi este lumii nebunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu